Ne-a parasit, oare, Sfanta Maria?

Imprimare

Ne-a părăsit, oare, Sfânta Măria?
Înconjurată de istorie, tradiţie şi fapte, imaginea simbol a omului mării în România, precum
şi flota, imagini cu care ne-au obişnuit presa şi televiziunea dar la care am contribuit din plin şi
noi, cei care am îmbrăţişat aceste meserii, au cunoscut în ultimii 15 ani o deteriorare continuă.
          S-ar putea ca dumneavoastră să nu-mi împărtăşiţi pe deplin acest punct de vedere, considerând că breslele respective mai au ceva de spus.


Analizând respectiva problemă prin prisma realităţii, în primul rând, dar şi prin prisma articolelor -semnal apărute în publicaţiile cu specific marinăresc (Marea Noastră, România Maritimă şi Fluvială, Timona, Actualitatea pe Dunăre, Yacht Magazin) dar şi în unele cotidiene, articole din care se desprinde cu uşurinţă respectiva tendinţă, constatăm că ne-am cam pierdut, începând cu 1990,    îngerii păzitori şi chiar pe Sfânta Măria, protectoare a noastră, a oamenilor mării!
Spun asta, deoarece toate frământările noastre au rămas fără ecou în faţa unor factori de decizie foarte puţin interesaţi,  indiferent, de funcţiile pe care le-au ocupat sau le ocupă, începând de la director până la preşedinte. De ce, oare, după atâtea semnale media, întruniri tematice, simpozioane, interpelări, scrisori deschise către preşedinţie nu se petrece nimic? Pentru că pe nimeni nu interesează problema, toţi scapă de ea aruncând-o  privatizării!!!!
         Nu voi face o analiză a faptului dacă a fost bine sau rău, dacă România a avut o flotă mare sau mică, bună sau rea , ori dacă a folosit sau nu la ceva: caut doar să determin anume vectori care ar putea să (ne) lămurească ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă în continuare.
Cert este faptul că, în perioada anilor 1965-1985, Academia Navală „Mircea cel Bătrân" avea promoţii în fiecare an de peste o sută ofiţeri de marină comercială şi 30-50 ofiţeri, de marină militară; Institutul Tehnic din Galaţi avea în fiecare an promoţii de peste 50 de ingineri cu pregătiri diferite. Pe lângă acestea apăreau, în aceeaşi perioadă, şi promoţiile de maiştri (militari sau civili ii), precum şi cele ale muncitorilor înalt calificaţi (specialişti), lată a demonstra ni numai amploarea activităţii de construcţie, de urilor, dar şi pe cea de pregătire a cadrelor cu toate implicaţiile care derivă de aici.
Este destul de clar că, începând cu 1990, iţele au început să se încurce serios, flota comercială (pe undeva chiar şi ce militară), diminuându-se ca număr de nave şi activitate de la an la an, flota de pescuit dispărând treptat ş.a.m.d. De ce au dispărut? Cum şi unde au dispărut? Iată întrebări la care nu s-a răspuns concret şi pe deplin, acest răspuns lăsându-se aşteptat chiar şi în faţa organelor de anchetă!
Unii susţin că diminuarea flotei a fost un lucru bun. Bine, aşa o fi, dar bun pentru cine?
Pentru că nu se poate înţelege de ce o parte din navele comerciale şi de pescuit care au aparţinut României, navigă acum sub alte pavilioane, unele revenind, chiar şi prin porturile noastre.                                                 Alte voci susţin că la nivelul ţării noastre nu ne trebuia o asemenea flotă, ci una mai mică! Despre ce nivel o fi vorba? Cât de mică trebuia să fie această flotă? Cea pe care o avem astăzi e suficientă?
           Alţii, pozând în foarte bine informaţi, au emis ipoteza că totul este ordonat de afară, acum având alţi stăpâni! Dacă este aşa, se naşte o altă întrebare: I-am găsit noi pe aceşti stăpâni, sau ne-au găsit ei?
    Peste toate aceste aspecte care au vizat infrastructura, un aspect  deloc de neglijat este suferinţa factorului uman, această stare le fapt nefiind încă de nimeni evaluată. Pierderea locurilor de muncă, meserii abandonate, imposibilitatea adaptării în alte locuri de muncă (pentru unii, evident), dificultăţi la reintegrarea în familie, destine sfărâmate, boli cronice şi psihice, iată tabloul sumbru al acestei suferinţe... Se pare că toate rugile noastre către cer sau                stăpânire nu ajută la nimic. Şi atunci, parcă îmi vine să cred că Sfânta Maria, protectoarea şi binefăcătoarea noastră, a marinarilor, ori a îmbătrânit, ori are alte probleme, deoarece alţi stăpâni, aşa cum avem noi, EA nu poate avea… Sau poate s-a supărat pe noi? E foarte posibil, pentru că, de ce să nu o recunoaştem, are şi de ce!
   Bine, totuşi, că ne respectăm tradiţia... În fiecare an, la 15 august, pe catargele navelor militare şi comerciale româneşti, atâtea cât mai sunt ele, flutură Drapelul Naţional şi Marele Pavoaz! E ziua marinarilor români, e zi le sărbătoare, chiar dacă umbra unei iremediabile tristeţi ne cuprinde, vorba poetului: „tot mai tare şi mai tare!’’


Florin GUSMAN
Vicepreşedinte L.N.R.


TIMONA NR.97/ ANUL X- LUNA IUNIE-IULIE 2005