Mesaj

Imprimare

în viaţă, fiecare dintre noi, parcurge un drum presărat cu tot soiul de necunoscute, unele din ele aducând clipe de satisfacţie, iar altele reuşind să-ţi scurteze zilele până întratât încât, deşi genetic suntem proiectaţi să trăim între 150 şi 200 de ani, putem trece în nefiinţă ( uneori) chiar la pragul maturităţii.


Marea majoritate însă se încadrează în categoria celor care ne părăsesc după 65 - 70 de ani, indiferent de influenţele unor factori care ne înconjoară, dar despre care nu ştim nimic sau poate nici nu vrem să ştim.
Deşi ziua de naştere, respectiv configuraţia astrelor din această zi, ne trasează vectorii destinului, acest lucru nu este suficient pentru ca să ne urmăm destinul. Familia, rudele şi o parte din vecini ne jalonează de aproape drumul şi informarea, pregătindu-ne pentru o perioadă în care va avea loc formarea noastră ca oameni.
Mă refer la perioada copilăriei, denumită de altfel „a celor şapte ani de acasă", care are o mare influenţă asupra noastră, poate pe două direcţii mai importante şi anume: a modului în care vom putea să reuşim în viaţă şi a modului în care vom fi primiţi în societate.
După 7 urmează şcoala, cea mai dificilă perioadă pentru majoritatea copiilor, dar şi a părinţilor. Unele studii au demonstrat că doar 10% din copii merg cu plăcere la şcoală pentru a se instrui; aceasta chiar dacă afirmaţia este făcută de peste 50%, 40% din aceştia nu vizează instruirea, ci evadarea de acasă.
Şcoala înseamnă pentru copil, pe de o parte, un grad de independenţă prin părăsirea casei care până mai ieri se realiza doar însoţit, iar pe de altă parte, primul contact cu socialul, unde te întâlneşti cu alţii de seama şi teapa ta.
în această perioadă se realizează un număr mare de contacte sociale când apar noi prietenii şi poate primele legături sentimentale.
Urmează apoi poate o formă superioară de pregătire în care numărul contactelor sociale sau sentimentale se amplifică, crescând semnificativ numărul prietenilor şi al celor cu care ne petrecem o mare parte a timpului. Cu siguranţă, simultan apar prin prisma valenţelor nou căpătate şi unele renunţări la relaţiile anterioare, în urma filtrării celor vechi.
Pentru mulţi dintre bărbaţi apare o etapă delicată -Armata, unde se leagă prietenii bazate pe alte criterii. De regulă, după această perioadă nu rămân decât unul sau doi prieteni mai buni şi asta pentru că mai rar s-a auzit de relaţii de prietenie între soldaţi şi cadre.
După pregătire şi eventual armată, fără doar şi poate, apare şi prima zi de muncă când facem cunoştinţă cu aşa zisa noua familie, care la început ne priveşte ca pe o curiozitate şi abia aşteaptă să ne disece, pentru ca ulterior, să ne facă un loc nu prea confortabil în sânul ei.
Timpul zboară, apar şi alţi prieteni, iar în scurt timp, dacă suntem capabili, bem primul pahar cu şampanie pentru avansare.
De aici începe să se scrie o nouă istorie, când vom fi tentaţi să ne filtrăm iarăşi prietenii, să renunţăm la o parte din ei pentru că nu ar mai corespunde, sau pentru că nu ne-ar mai reprezenta. Dar asta nu este tot, acum apare cu siguranţă, dacă până acum nu a apărut, o nouă categorie de "prieteni", şi anume duşmanii. Cele două categorii ne vor ţine permanent trează vigilenţa până la momentul pensionării.
Abilitatea de a conduce un colectiv mai mic sau mai mare este un factor determinant în balanţa cu două talere - prieteni / duşmani care, în condiţiile unei exigenţe extreme şi nemotivate, ne poate duce la situaţia în care să avem doar doi sau trei prieteni şi aceia de conjunctură, restul trecând automat în tabăra adversă.

Florin GUSMAN    25.12.2005