Si asa imi vine cate odata, sa dau cu cutitu-n piatra

Imprimare

E dimineaţă, cel puţin aşa pare, pentru că afară nu s-a luminat încă de ziuă, iar ceasul care tocmai a sunat, anunţându-şi ora lui şi nu pe cea reală, mă determină să zăbovesc puţin. În noaptea care tocmai a trecut, alarmele maşinilor declanşate de vînt sau hoţi şi-au făcut recitalul obişnuit, completat din când în când cu nunţile pisicilor sau cîinilor care se ţin lanţ în ultima vreme, sfidând aşa zisele ceasuri biologice.
Pierd câteva clipe, să mă hotărăsc dacă mă dau jos din pat sau nu. Nu am de ales, mă dau jos fie ce o fi, după care mă reped în baie, mă aşez, apoi trag apa.

Dau drumul la apă să mă spăl. Robinetele ripostează pentru deranjul produs. Constat că în urma celor câteva sunete furnizate de robinet, în chiuvetă se năpusteşte un lichid care nu are nici una din proprietăţile apei. Aştept, nu am de ales. În sfîrşit, apare apa, dar ghinion nu are temperatura dorită aşa că ….  într-un sfîrşit termin procedura din baie. Zâmbesc.
Mă îmbrac rapid, înşfac geanta şi ies pe uşă spunând  “Doamne Ajută”.
Primul contact, cu liftul care este ocupat, încerc la al doilea, dar doi vecini care nu s-au văzut de aseară stau de vorba în uşa liftului la un etaj superior. Grăbit fiind, bat în uşa liftului - Răspunde cineva: Vine, Vine. Renunţ. Plec pe scările pline de urme ale civilizaţiei de cartier. Zâmbesc. Deschid uşa blocului şi păşesc atent să nu mă sparg. Deh!, bieţii câini de apartament şi prieteni devotaţi ai omului şi-au găsit duşmani tocmai în stăpânii lor.   
Acest fapt, determină abundenţa de volume mici sau mari în culori pastelate, predominând bejul sau maroul răspândite peste tot, uneori chiar şi în holul blocului. Încerc să mă strecor printre blocuri spre intersecţie, foarte atent pe unde calc, cu privirea pe sus să nu-mi cadă pe cap ceva. Pe jos zăresc câteva tampoane cu semnături menstruale ce completează peisajul pastelat. Zâmbesc.
Un alt contact cu strada; în intersecţie, caut să mă protejez trecând pe marcajul pietonal de la stop, dar ghinion, se pare că de ieri, de când am ajuns acasă, s-a modificat legislaţia referitoare la circulaţia pe drumurile publice : noţiunile de sens de mers sau intersecţie dirijată prin semafor au dispărut. Dau prioritate metalelor şi emanaţilor care le conduc, pentru că, eu fiind alcătuit în proporţie de 80 % din apă, nu am de ales. Zâmbesc.
Ajung la metrou. Cobor scările printre aurolacii ţinuţi pentru moment la respect de purtătorii unor costume paramilitare. Scot cartela şi o introduc în aparatul care-mi arată că pot trece. Păşesc hotărât şi tot hotărât mă trezesc cu braţul de la turnichetul care tocmai s-a blocat, lovindu-mă într-un loc sensibil. Rezolv problema, mă deplasez spre ultimul vagon (unde mă urc de obicei) şi ca un făcut uşile mi se închid în faţă, fară nici un anunţ, iar garnitura pleacă spre gară. Zâmbesc.
Mă deplasez cu o altă garnitură şi cobor la Gara de Nord unde nu e nimic nou, sau deosebit: tot aurolaci, şuti, cerşetori şi lipsa oamenilor de ordine.
Ies la suprafaţă şi trec pe o străduţă mică altă dată aglomerată, acum o ruină scormonită de nişte constructori dibaci care au săpat timp de 9 luni strada pentru a schimba magistrala de încălzire iar acum au fost înlocuiţi de alţii care s-au năpustit pe un gărduleţ dichisit pentru a-l înlocui cu dale de la liniile de tramvai. Timpul trece; aşa a trecut un an şi jumătate pentru strada asta şi cele câteva minute pentru mine necesare să ajung la serviciu printre gropi şi haitele de câini vagabonzi care au împânzit Bucureştiul.
Ajung în sfârşit în holul instituţiei, unde ceasul din perete se pare că este fabricat de aceeaşi firmă cu cel de acasă.
Ştiu precis că am întârziat, intru în birou şi salut în zeflemea colegii; “Bună dis de dimineaţa“, fiecare mormăie câte ceva, nu realizez, este răspunsul la salutul meu sau replica la vreun articol citit în ziarul pe care întâmplător l-a cumpărat cineva.
Surpriză !, Pe birou găsesc un petec de hârtie, pe care se afla o întrebare pusă de către şeful meu “Dacă ţi-ai găsit alt loc de muncă, spune-mi, pentru ca să scot postul tău la concurs?“.   Zâmbesc.  Iau hârtia respectivă, o mototolesc şi o arunc la coş. Coş !.   
Sună telefonul, ridic receptorul şi enunţ formula de prezentare a instituţiei, cineva în celălalt capăt al firului, îl simt, rămane mut şi nedumerit, totuşi încearcă:                           7
-Alo, nu-i radio TOTAL ?. -Nu, acest număr nu-l mai are de peste un an. -Bine, dar ?    
-Adresaţi-vă ROMTELECOMULUI, să auzim de bine.
Mă aşez şi vreau să-mi fac o cafea, dar nu mai am zahăr drept pentru care refuz să mă împrumut, renunţ la cafea si mă apuc de lucru.
Cineva din birou sparge liniştea citind din ziar un articol care începe invariabil ca orice articol care tratează evoluţia preţurilor şi care apare în mod curent de câţiva ani încoace “Având în vedere recenta scumpire a benzinei toate preţurile vor exploda. Se preconizează că …“. Automat îmi vin în minte toate datoriile pe care le am. Zâmbesc.                   
La muncă!. După aşa o veste, mă apuc de lucru. Scot corespondenţa şi pornesc calculatorul dar ghinion, a câta oară? nu avem curent la priză din cauza instalaţiilor de aer condiţionat care merg chiar şi atunci când nu este cazul, arzând siguranţele din tabloul electric, zâmbesc şi mă apuc să scriu de mână. Nu termin lucrarea de care m-am apucat şi sunt chemat de urgenţă la director. Ajung în secretariat, salut şi dau să intru în cabinet. Secretara mă opreşte impacientată:
-Nu intra, este cu cineva din afară şi mi-a cerut să nu fie deranjat. 
Prima jumătate de oră am aşteptat în picioare, după care m-am aşezat pe un scaun încă pe atât. Având mult de lucru renunţ să fac radă, ca prostul, fac o apeciere asupra urgenţei şi o rog pe secretară să mă sune când pleacă persoana din afară. Acceptă.
Nu ajung bine în birou unde un coleg mă aştepta cu receptorul în mână furnizându-mi informaţia: Eşti chemat de urgenţă la director.
Mă întorc, intru direct, salut şi directorul foarte distant îmi spune: Ştiu că nu ai de lucru şi te plictiseşti, aşa că mâine pleci în delegaţie la Severin. Vreau să-i spun mai multe despre lucrările neterminate, banii de deplasare, timpul necesar pentru a-mi lua bilete, documentarea pentru deplasare, dar după cum se uită pe fereastră îmi dau seama că aş vorbi ca şi în alte dăţi singur. Zâmbesc, mă întorc în birou unde mă apuc din nou de lucru.
Timpul trece şi ridicându-mă de la birou să-mi iau o cană cu apă constat că am rămas singur, revelaţie!. Bună treabă, programul s-a terminat iar eu cel fără salariu de merit, prime, sau ore suplimentare pe statul de plată, încă muncesc. 
Las totul baltă, după modelul guvernelor care se perindă pe la conducerea ţării, îmi iau geanta, încui uşa şi plec în viteză spre agenţia de voiaj C.F.R. pentru a-mi lua bilet.
Ajung în faţa agenţiei, intru, mă duc glonţ la ghişeul pentru relaţia respectivă unde nu se afla nimeni, nu mă impacientez, aştept să apară cineva, zadarnic, norocul nu îmi zâmbeşte, fapt pentru care mă adresez la ghişeul Informaţii, unde aflu de la o persoană indiferentă că aştept degeaba, pentru că diagrama a fost trimisă la gară. Nu-mi este clar şi pun o întrebare după părerea mea normală - De ce ?, la care primesc un răspuns la fel de indiferent dar ironic:
-Ce nu ştiţi?, diagramele se trimit la gară cu patru ore înainte de plecarea trenului.
-Bine, dar trenul pleacă mâine dimineaţă la ora 7.  -Da, dar Agenţia se închide la ora 20.
-???? (eu), Zâmbesc, era ora 18, deci va trebui să rezolv problema a doua zi în gară. Cobor în staţia de metrou cu dorinţa de a ajunge cât mai repede acasă. Imediat intră în staţie o garnitură goală care se retrage. Ce mai contează, caut să-mi menţin cumpătul, drept pentru care sunt răsplătit imediat, vine o alta în care mă urc, dar staţionează pentru două minute, după care se pune în mişcare. Ajung într-un sfârşit în faţa blocului meu unde îmi aduc aminte că trebuie să iau pâine şi apă minerală. După ce intru la repezeală într-un magazin din apropiere, din care mă aleg cu două sacoşe în mână, mă prezint la uşa unuia din lifturile scării pentru a urca la etajul 6, unde locuiesc. Apăs pe buton să chem liftul şi aştept să vină, fără să ridic privirea spre partea de sus a uşii unde atârna un anunţ scris de mână Lift în revizie.  Mă prind, dar nu disper, gândindu-mă în timp ce mă deplasam spre cel de al doilea la Ce or face cei care nu au lift sau au doar unul ?. Aflu imediat: pentru că acesta se află la parter, dar are uşa scoasă. Nu am de ales, nu-mi mai arde de zâmbit şi plin de energie urc pe scări gândindu-mă că:  Aşa-mi vine câte odată să dau cu cuţâtu-n piatră!.     

Nr. 4  /  15 DECEMBRIE 2006

Sunday the 15th. Affiliate Marketing. Toate drepturile asupra materialelor publicate apartin d-lui Florin Gusman si coautorilor!