Cainele, cel mai devotat prieten al omului

Imprimare

Nu pot face aprecierea care a fost primul, câinele sau omul, dar cu siguranţă din negura timpurilor, de când acest animal la început sălbatic, în căutare de hrană s~a întâlnit cu omul (se pare că acest lucra s-a întâmplat în urmă cu peste 12.000 ani) pentru ca mai apoi să se fi aciuat pe lângă
aşezările omeneşti, ei s-au acceptat şi s-au respectat reciproc, câinele devenind cu timpul cel mai devotat prieten al omului.


Frumos lucru, chiar foarte frumos dacă ne gândim că în ziua de azi acest respect a dispărut, nu numai pentru relaţia om - animal, dar şi pentru relaţia om - om.
Am abordat această specie a regnului animal pentru că între câine şi om s-au stabilit anumite relaţii, şi în mod frecvent se folosesc comparaţii legate de comportamentul lor.
în libertate, câinele era animalul care prin existenţa sa a ajutat la selecţia naturală a speciilor cu care venea în contact, în habitatul său.
Se pare că specia, care a făcut primul pas (în căutare de hrană), pentru a se apropia de oameni, a fost lupul, care mai apoi a fost acceptat pe lângă casele lor.
Este adevărat că la început nu se punea problema de rase, dar cu timpul prin interesul manifestat de om în obţinerea de la aceste animale a unor calităţi necesare scopului său, prin "împerecheri selective", au apărut peste o sută de rase. La fel de adevărat este şi faptul că, anumite calităţi au fost îmbunătăţite conform scopului în detrimentul altora, care au fost atenuate. Acest      ’’ moment’’  a durat destul de mult, ulterior el s-a dovedit fatal pentru cei doi parteneri.
Astfel, omul prin intervenţia sa a dus la deprecierea speciilor care au început să trăiască pe lângă el, comparativ cu cele care trăiau libere.
Acest mamifer carnivor din familia canidelor, care poate trăi maxim 20 ani, după naştere i se spune căţel (pui de câine) iar după câteva luni el devine căţelandru.
La aceste două stadii ale dezvoltării câinelui, dacă facem un paralelism cu cele de la om, observăm că ele sunt asemănătoare cu al copilăriei şi al adolescenţei, perioade în care se formează majoritatea aptitudinilor, deprinderilor şi se consolidează caracterul
De regulă, în această perioadă de creştere în care atât câinele cât şi omul se dezvoltă, mai rar se poate întâmpla să apară vreo manifestare prin care să putem lua în calcul situaţia extremă (agresivitatea) ’’Muşcătura’’, aici este valabil proverbul ’’Câinele care latră nu muşcă’’  iar cum mai toţi lătrăii, răbdăii sau puricoşii latră, înseamnă că nu muşcă, şi chiar dacă ar muşca, mari pagube nu ar putea face.
Prin comparaţie, dacă despre un om spui că este ca un căţel, înseamnă că el are un caracter linguşitor şi fără scrupule.
Încercaţi să faceţi apel la memorie pentru a vă reaminti modul în care aceste animale se comportă atunci când doresc să obţină ceva de mâncare de la om sau de la ai lui.
Caracterul agresiv al unui câine, ca şi al unui om, se formează în perioada dezvoltării şi poate fi amplificat sau atenuat, totul depinde de reflexele condiţionate nou create sau de mediul în care se dezvoltă.
Dacă pe un om îl compari cu un câine se înţelege că faci referire la un om duşmănos.
După creştere, câinele devine dulău, dacă este un câine mare şi sănătos, sau potaie dacă este un câine mic şi jegărit care iţi inspiră mila.
Atât dulăul cât şi potaia pot avea ’’caracter’’ şi nu pot crea surprize, atâta vreme cât îi respecţi, nu le încalci teritoriul sau nu te dai la ei.
Totuşi dacă foloseşti apelativul de ’’potaie’’1 pentru un om, înseamnă că el este un om de nimic, fără valoare, netrebuincios.
Din păcate, orice comparaţie cu aceste animale este nefavorabilă oamenilor, chiar şi acelea care conţin aprecieri mai pozitive cum ar fi: ’’este ca un câine de pază’’ sau ’’este căţel pe treabă’’ (poate cea mai nevinovată apreciere la adresa unui om). Aceste afirmaţii ascund gradul de subordonare necondiţionată al persoanelor despre care se fac afirmaţiile (depersonalizare) faţă de
alte persoane.
Un alt exemplu, prin asociere, care să confirme cele afirmate anterior este:
Nu mor caii când vor câinii, sau câinii când vor stăpânii!
Ca anomalii în viaţa unor căţei, căţelandri sau dulăi, apar anumite dereglări metabolice, hormonale sau ale sistemului imunitar iar cu această ocazie ei pot contacta diverse boli cum ar fi jigodia, care se manifestă prin atrofierea muşchilor şi tulburări generale.
Dacă despre un om faci afirmaţia că este o jigodie, se va înţelege ce este mai rău cu putinţă despre caracterul lui.
Figurativ, dacă unui om îi adresezi cuvântul ’’Javră!’’  înseamnă că este un om lipsit de caracter.
Un astfel de om (Javră) este oricum mai periculos decât un altul căruia i se face caracterizarea de (Potaie), pentru că potaia este un câine care nu are valoare şi nu este luat în seamă, pe când javra, poate fi un câine care chiar dacă trezeşte mila şi nu este luat în seamă, el poate pe deoparte să îţi dea senzaţia că nu-l interesezi, iar pe de altă parte, de îndată ce ai întors spatele şi nu ţi l-ai protejat te trezeşti ori muşcat ori atacat de haita condusă tocmai de el.
Vorba unui cântec interpretat de Ionela Prodan:
Omul este duşmănos, Chiar de-i vorbeşti frumos,
Te vorbeşte în faţă de bine, Şi-n spate loveşte în tine.
De regulă toţi dulăii în clipa în care intră într-o zonă de interes (teritoriu) sunt atacaţi de câteva javre sau de haită.
Cert este că indiferent de rasă pe parcursul vieţii unui câine, el poate trece prin toate stadiile anterior prezentate.
O întrunire a câinilor care au un scop comun se numeşte haită, iar printr-o analogie o reuniune la oameni: comisie, club, partid, clan sau gaşcă.
Vă propun să treceţi în revistă câteva emisiuni T.V. sau atitudinile descrise în paginile câtorva cotidiene; astfel veţi realiza că sunt suficiente cazuri când anumite grupuri de oameni se comportă ca o haită, fiind lipsiţi de orice raţiune sau de cea mai elementară logică, iar despre omenie, nu mai este cazul să vorbim.
Paradoxal este faptul că prin acţiunea sa, omul a reuşit să umanizeze unele exemplare de câini. Aceste manifestări sunt demonstrate prin posibilităţi de comunicare neconvenţionale între el şi câine, aspect care intră în contradicţie cu faptul că omul în loc să capete noi valenţe superioare, se pare că tinde să capete calităţile animalului cu care interacţionează; cu alte cuvinte, să devină o "Fiară". Amintiţi-vă de faptul, că afectat de acest flagel, omul a ajuns să organizeze lupte între câini (care în mod normal şi-ar da viaţa pentru stăpânii lor), numai pentru plăcerea sa sau pentru a câştiga bani.
Literatura este plină de pilde, cugetări şi reflexii despre modul de a trăi al oamenilor, (care este) comparabil cu al câinilor.
Cine nu-şi aminteşte de "A trăi ca un câine la stână" (a huzuri);’’A trăi precum câinele şi pisica’’ (în duşmănie); "A trăi ca un câine" (în umilinţă) sau "Nu-i numai un câine scurt de coadă" (trăsătură comună); "Unde umblă câinii cu covrigi în coadă" (paradis), s.a..
O remarcabilă cugetare, rezultat al înţelepciunii populare al cărei autor nu este cunoscut, a fost preluată şi în unele texte de muzică populară sau lăutărească şi are ca temă recunoaşterea binelui făcut.
"Din bucata mea de pâine am hrănit un om şi un câine, câinele mă recunoaşte, omul nu mă mai cunoaşte."
Sfaturi : "Dacă vrei să dai cu piciorul într-o javră, uită-te cine o ţine în lesă."
             "Nu trezi dulăul care doarme.
Părerea mea: Cel mai important lucru pentru om, este ca el să nu ajungă o Javră!
Florin GUSMAN








MATELOT NR. 3/ 15 MAI 2006

Friday the 23rd. Affiliate Marketing. Toate drepturile asupra materialelor publicate apartin d-lui Florin Gusman si coautorilor!